Cum vor arăta casele construite de stat pentru specialiştii din mediul rural?
Ion TIŢA-CĂLIN
r Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului răspunde la întrebările ziarului „Cuget Liber”
La începutul lunii martie 2010, Guvernul Boc a aprobat programul „Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti”. Scopul principal al acestuia este atragerea specialiştilor în sate şi comune şi stoparea exodului lor spre oraş. Pe de altă parte, programul va contribui la relansarea economiei, dând de lucru constructorilor, industriei materialelor de construcţii, transporturilor şi serviciilor.
Conform deciziei guvernului, primăriile vor pune la dispoziţie terenurile, iar statul va construi circa 25.000 de locuinţe cu două, respectiv trei camere. Valoarea lor va ajunge la 30 de mii de euro, pentru două camere, şi 35 de mii de euro, pentru trei camere. În comune vor fi construite, în medie, câte zece locuinţe pentru profesori, medici şi poliţişti. Resursele financiare necesare vor fi asigurate din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care este coordonatorul acestui program.
Pentru a veni în ajutorul primăriilor, specialiştilor din mediul rural şi constructorilor, cotidianul „Cuget Liber” a solicitat ministerului detalii despre program. În continuare, vă prezentăm întrebările puse şi răspunsurile primite:
- Dacă o primărie doreşte să intre în acest program, cum trebuie să procedeze concret? (cerere, documente necesare, protocoale, calendar)
- Primăriile vor trimite o solicitare către Agenţia Naţională pentru Locuinţe pentru includerea în programul „Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti”. Ulterior, la cererea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, primăriile vor prezenta documentele necesare pentru transmiterea terenurilor în folosinţa gratuită a ANL. Pentru locuinţele din acest program, primăriile trebuie să asigure o suprafaţă de minimum 500 de metri pătraţi pentru o locuinţă.
Conform legislaţiei în vigoare, consiliile locale vor trebui să asigure viabilizarea terenurilor aferente amplasamentelor (sistematizarea verticală şi lucrările tehnico-edilitare).
- Dacă sunt mai multe solicitări, în ce ordine vor fi aprobate dosarele primăriilor?
- În prezent centralizăm solicitările de la primării. Având în vedere importanţa programului, toate solicitările vor fi finanţate.
- Care instituţie a statului se va ocupa de realizarea locuinţelor şi cum vor fi angajaţi constructorii?
- Locuinţele care fac obiectul programului „Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti” se vor construi prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Firmele de construcţii vor fi selectate prin procedura de achiziţii publice, în conformitate cu OUG 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
- Se va organiza o singură licitaţie pentru toate cele 25.000 de locuinţe sau se va licita pentru fiecare construcţie în parte?
- Modul de organizare a procedurilor de achiziţii publice va fi stabilit ulterior, în funcţie de sursele de finanţare care vor fi alocate în anul 2010.
- Va exista un proiect tip pentru toate locuinţele sociale sau vor exista proiecte care respectă specificul arhitectonic al zonelor respective?
- Pentru locuinţele care se vor construi prin programul „Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti” există mai multe tipuri de proiecte, care vor fi stabilite de comun acord cu autorităţile locale.
- Cine va administra locuinţele sociale şi va achita costurile de întreţinere şi reparaţii?
- După finalizarea construcţiei, locuinţele pentru specialiştii din mediul rural vor fi administrate de către primării şi vor avea o garanţie de doi ani. Costurile întreţinerii vor fi achitate de către beneficiari (chiriaşi) sau din bugetele locale.
- Cine va finanţa lucrările de racordare la reţeaua de electricitate, de apă, canalizare?
- Conform art. 3 alin (4) din anexa Hotărârii de Guvern 151/2010, pe terenurile destinate construcţiei de case pentru specialişti, utilităţile şi dotările tehnico-edilitare se realizează prin obiective de investiţii promovate de consiliile locale ale comunelor, în corelare cu programul „Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti”. Pentru realizarea unor lucrări de infrastructură - alimentare cu apă, pietruiri de drumuri - acolo unde este cazul, obiectivele de investiţii pot fi cuprinse în programele specifice derulate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
- Ce sistem de încălzire vor avea locuinţele sociale?
- Se vor analiza posibilităţile existente pe plan local pentru fiecare obiectiv de investiţii în parte.
- Care va fi nivelul chiriei, cine o va încasa şi cum vor fi utilizate sumele obţinute?
Închirierea caselor construite prin program se face în condiţiile prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Consiliile locale pot hotărî plata chiriei din bugetele locale, în limita legii şi potrivit competenţelor stabilite prin lege, aceasta neputând să fie mai mare decât cheltuielile cu administrarea imobilului.
marți, 6 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
